A apărut DOCUMENTUL prin care Germania cere un GREXIT temporar: citiți-l aici

A apărut DOCUMENTUL prin care Germania cere un GREXIT temporar: citiți-l aici
Publicat: 12/07/2015, 16:20
Actualizat: 13/07/2015, 12:36

În documentul pe care ministrul de Finanțe german l-a transmis reprezentanților țărilor sceptice în ceea ce privește planul de reformă a lui Alexis Tsipras, se arată că măsurile anunțate de prim-ministrul grec – reformarea pieței muncii, a sectorului public, a sistemului bancar și privatizările – nu pot constitui baza pentru un nou program de salvare a Greciei, și că este nevoie de o soluție sustenabilă. Astfel, sunt prezentate două căi prin care Grecia ar putea primi în continuare ajutor. Prima soluție ar fi îmbunătățirea rapidă și semnificativă propunerilor care să includă și punerea la dispoziție de către guvernul grec a unor bunuri în valoare de 50 de miliarde de euro pentru a mai reduce din datorie. Cea de-a doua soluție este ieșirea temporară a Greciei din zona euro pentru 5 ani, timp în care UE i-ar acorda asistență că oricărui alt membru.

Summitul de urgență al celor 28 de șefi de stat și de guverne din UE de duminică a fost anulat, pentru ca negocierile „foarte dificile” în vederea ajungerii la un acord asupra unui al treilea plan de salvare a Greciei de la faliment să continue, a anunțat Donald Tusk. Acesta a declarat că reuniunea liderilor din cadrul Eurogrupului va avea loc, așa cum s-a programat, duminică, la ora 14.00 GMT (17.00, ora României) și că va „dura până încheiem un acord cu Grecia”.

Miniștrii Finanțelor din zona euro nu au reușit, sâmbătă, după aproximativ nouă ore de negocieri, să ajungă la un acord asupra reformelor promise de Grecia în schimbul unui plan de salvare, și urmau să se întâlnească din nou duminică, la ora locală 11:00 (12:00, ora României).

Înainte de reuniunea de sâmbătă, o serie de miniștri și-au exprimat scepticismul în legătură cu faptul că Grecia va implementa reformele pe care le-a promis. Încrederea între cele două părți a fost erodată grav în cursul celor cinci luni de negocieri tensionate asupra unui nou program de salvare.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Primele imagini de la cununia religioasă a lui Vincenzo Aiello. Fostul concurent de la Chefi...
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Care este „cel mai stresant aeroport” european? A pierdut 34.000 de bagaje într-un singur an
×